Logo PSIHO CONSEIL

DESPRE SUCCES

În experienţa mea profesională de peste 25 de ani ca psiholog şi terapeut am avut ocazia să cunosc o mulţime de oameni, unii cu mare succes în afaceri, oameni care îşi doreau din răsputeri să reuşească în viată, alţii care erau în căutarea succesului, sportivi de performanţă  cu succese notabile. Am constatat că succesul în viaţă al acestor oameni se datoreşte unei constelaţii particulare de însuşiri caracteriale. Ca să avem succes trebuie să ţinem seama de ambientul care ne înconjoară dar în primul rând ar fi bine să ne reformăm pe noi înşine. Asta înseamnă că modelarea caracterială intimă este înainte de  victoria publică şi că a ne promite nouă ceva şi a respecta ce ne-am propus preced promisiunile făcute altora şi respectarea lor. Cei care asteaptă ca lucrurile să se schimbe din afară, sunt oameni nefericiţi care se simt victimizaţi şi imobilizaţi, concentraţi asupra slăbiciunilor celorlalţi şi asupra împrejurărilor pe care le învinuiesc de propria neputinţă. Am văzut casnicii nefericite în care fiecare partener asteapta ca celălalt să se schimbe, în care fiecare denunţa păcatele celuilalt. Am văzut conflicte în managementul muncii unde oamenii îsi iroseau timpul  în cautarea unei legislaţii care să-i constrângă pe oameni să acţioneze  ca şi cum ar exista o bază de încredere. Adevarata cale spre succes  este cultivarea unor valori şi principii solide.

Există şi o cale mai uşoară şi mai rapidă de realiza succesul şi anume eficienţa personală cu orice preţ, reţete de succes în comunicarea interpersonală, dar fără a parcurge  procesul natural de efort şi creştere. Este un simbol fără substanţă. E schema de îmbogătire rapidă care făgăduieşte avere fără muncă. Uneori pare că reuşeşte, însă cel care o iniţiază rămâne neschimbat. Există o întreagă literatură despre cum să accezi la succes. Succesul a devenit o funcţie a personalităţii, a imaginii publice, a unor atitudini şi comportamente care facilitează relaţiile interumane. Această orientare operează pe două căi: tehnici de relaţionare umană individuale şi colective, pe de o parte şi adoptarea unei atitudini mentale pozitive, pe de altă parte. Referirile la dezvoltarea unor trăsături caracteriale se fac doar în treacăt, accentul  se pune doar pe metodele de influienţare imediată, pe abilităţile de comunicare  şi pe atitudini pozitive. Nu spun că aceste tehnici nu ar fi folositoare. Dar dacă încerc să folosesc tactici  şi strategii de influenţare cu scopul de a obţine de la oameni să acţioneze conform intenţiilor mele în vreme ce caracterul meu este vicios, marcat de duplicitate şi nesinceritate, atunci pe termen lung nu pot avea succes.

Succesul este soluţionarea unei probleme a cărei rezolvare este semnificativ dependentă de puterile persoanei respective. Succesul este aceea reusită care este conştientizată de la un capăt la altul. Pentru că succesul este o platformă pentru următoarele izbânzi. Trebuie să ştii ce vei face cu ceea ce  odată ai dobândit. Când la baza unui succes stă teama de esec, reuşita va fi însoţită de o reacţie paradoxală. Omul se poate simţi nefericit, incapabil de a gusta izbânda pentru că nu i s-au confirmat nişte aşteptări: cele privitoare la eşec.

Chiar dacă am vorbit despre succes în general, tot ce am spus este valabil şi în sport….

                                                                                    dr. Marius Crăciun

                                                                                         psiholog

Un singur comentariu in “DESPRE SUCCES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


cinci − = 3

Supported and powered by Yang Networking